Review - Max Factor Cosmetics!

4:05:00 p.m.

Până acum am întâlnit destul de multe produse care m-au făcut să mă îndrăgostesc de ele încă de la prima aplicare, prin această experiență am trecut și cu produsele de la Max Factor pe care nu le încercasem în trecut însă m-am convins că merită folosite până la ultima picătură. 

Astăzi vă povestesc despre trei produse de la Max Factor care m-au făcut să-mi doresc să mai încerc și alte produse de la această firmă precum pudra compactă Creme Puff sau noul lor fond de ten Whipped Creme Foundation


MAX FACTOR - CC CREAM






























Colour Correcting Cream (CC Cream) de la Max Factor în nuanța 60 Medium este un produs care vine ambalat într-un tub negru, prevăzut cu un sistem de dozare potrivit, în care se găsește o cantitate de 30 ml de produs. La o prima analiză mi-am dat seama că produsul are SPF 10 și țin să punctez faptul că înainte de folosirea acestui produs trebuie să aplicați o cremă cu SPF 50 pentru o mai bună protecție a tenului impotriva razelor nocive.  

Textura acestui cc cream este cremoasă, se întinde foarte ușor cu ajutorul degetelor sau a unei pensule și îl puteți aplica în mai multe straturi astfel sporind gradul de acoperire fără a obține un ten încărcat. De obicei eu îl aplic cu ajutorul unei pensule și am observat că oferă tenului un aspect natural, hidratează și uniformizează în profunzime lăsând tenul mat și foarte catifelat.   

Având tenul normal cu ușoare tendințe de îngrășare în zona T am observat că acest cc cream reușește să nu se strângă în ridurile de expresie deci nu este nevoie de folosirea unei pudre și rezistă pe ten în jur de 6-7 ore în stare perfectă. Vi-l recomand! 
NOTĂ 9/10


MAX FACTOR - COLOUR ELIXIR GIANT PEN STICK




















Colour Elixir Giant Pen Stick de la Max Factor este un creion pentru buze asemănător cu creioanele de buze Nyx Jumbo Lip Pencil, extrem de pigmentat, cu o consistență cremoasă și aplicare ușoară

Nuanța Passionate Red 35 este extrem de pigmentată, un roșu "sângeriu" de toată frumusețea cu mici irizații. Fiind un creion foarte cremos poate fi folosit ca bază pentru un ruj care tinde să usuce buzele sau pur și simplu aplicat discret pe buze asortat cu obrăjorii roșii și tenul deschis la culoare precum Albă-ca-Zăpada.

Cred că va fi produsul meu preferat pentru această iarnă, iar rezistentă lui nu face decât să mă încânte deoarece nuanța nu se șterge brusc ci dispare treptat
Îl ador și vi-l recomand cu mare drag!
NOTĂ 10/10


MAX FACTOR - WILD SHADOW POT























Wild Shadow Pot de la Max Factor în nuanța 45 Sapphire Rage este un fard mono albastru cu particule sclipitoare arginții. Prima reacție atunci când am primit acest fard a fost că este absolut minunat, acest albastru intens cu irizații mă cucerit de la prima vedere și îl pot compară cu fardul albastru din paletă Sleek - Original fiind ambele extrem de pigmentate și rezistente.

Ador faptul că particulele sclipitoare se transfera și ele pe pleoapă împreună cu fardul albastru, fapt ce mă bucură având în vedere că am întâlnit alte farduri care aveau particule sclipitoare însă nuanța se transfera fără acele irizații.

Atât de mult iubesc acest fard mono încât l-am folosit atât pe mine cât și pe clientele mele, iar laudele nu au contenit să apără. Dacă aveți șansa să-l încercați, vi-l recomand!
NOTĂ 10/10



























Voi ce produse Max Factor ați încercat?

Aveți grijă de voi și urmați-vă visele!
 Vă pup, Iulia 



Romwe “Rose D” sweatshirt
Have it at bargain price $1.99 on 26th Nov or for FREE!
Leave your comment to the sweatshirt here > http://www.romwe.com/letters-roses-print-sweatshirt-p-75671.html, you will have bigger chance to win!
Don’t miss, girls!

Romwe “Rose D” flash sale, only 24 hours!
$19.99 only, with original price $39.99, on 26th November!
500 pieces, but size M is only 200 pieces!
4507 customers have already added “Rose D” to their shopping bag, so adding it into your shopping bag in advance, and then you can pay directly when it begins just in case it's sold out.
24 hours only!
Don’t miss, girls!!!
And a special coupon for you, my lovely fans, on 26th Nov. to buy “Rose D” : 10%offrosed


You Might Also Like

0 comments

Follow me

Subscribe